Reamintim că Hotnews.ro a anunţat, marţi, în premieră, că modificările la Codul Penal şi la Codul de Procedura Penală, care vizează dezincriminarea mascată a abuzului şi neglijenţei în serviciu, a conflictului de interese şi desfiinţarea de facto a instituţiei denunţătorului, se vor face prin Ordonanţă de urgenţă, care va fi cel mai probabil adoptată în şedinţa de Guvern de miercuri.
Mesajul organizatorilor protestului:
„Punctele pe care am stabilit că nu le negociem rămân de nenegociat indiferent de ce cale vor alege miercuri.
50.000 de oameni din Bucureşti au spus clar că nu doresc amnistia şi graţierea.Ieri am dat un semnal de alarmă pentru CNA, ne-am vizitat avocatul şi i-am cerut demisia.
Nu vrem demisia Guvernului, vrem să îşi respecte promisiunile pentru care a fost ales. Nu să propună legi aberante care sunt în avantajul unor persoane. Dacă alege totuşi să treacă acesta lege … atunci o să obţinem paşnic inclusiv demisia acestui guvern.”