Acasă Actualitate Studenți de la Academia Tehnică Militară răniți de o grenadă

Studenți de la Academia Tehnică Militară răniți de o grenadă

Cinci studenți de la Academia Tehnică Militară au fost răniți miercuri, 25 ianuarie, de declanșarea accidentală a unui dispozitiv pirotehnic, în timp ce susțineau colocviul la specialitatea Sisteme de armament, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naţionale. Studentul Bogdan Stoica este internat la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila”, în timp ce ceilalți colegi sunt tratați în regim ambulatoriu. Starea studentului rănit este stabilă, fiind internat la Secţia de Chirurgie Plastică și microchirurgie reconstructivă în vederea continuării tratamentului de specialitate. Incidentul este cercetat de o comisie de specialiști numită de comandantul academiei.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version