Un avion al companiei Eurowings care venea de la Salalah, Oman, și se indrepta spre Koln, Germania, a efectuat o aterizare de urgență, duminică, în Kuweit, după o alertă cu bombă, a anunțat Autoritatea Aviației Civile din această țară, citată de HotNews.

Un purtător de cuvânt al Lufthansa, companie din care face parte Eurowings, a confirmat că aeronava a efectuat o aterizare de urgență in Kuweit, după ce plecase din Salalah. Motivul a fost acela al unor suspiciuni cu privire la existența unei bombe în avion. În urma efectuării cercetărilor, nu au fost descoperite însă dispozitive explozibile la bord.

În avion, se aflau 287 de pasageri și 10 membri ai echipajului. Reprezentantul Lufthansa a precizat că pasagerii vor fi aduși în Germania, din Kuweit.