27.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateHotărârea de Guvern, prin care se poate limita furnizarea de energie şi se pot reduce sau opri temporar exporturile, a fost publicată în Monitorul Oficial

Hotărârea de Guvern, prin care se poate limita furnizarea de energie şi se pot reduce sau opri temporar exporturile, a fost publicată în Monitorul Oficial

Hotărârea de Guvern, prin care se pot reduce sau anula exporturile de energie şi se poate limita furnizarea de energie pentru zona industrială, a fost publicată în Monitorul Oficial. Hotărârea vine ca urmare a notificării făcută în cursul săptămânii de Transelectrica către ministerele Energiei, Economiei şi ANRE cu privire la iminenţa apariţiei unei situaţii de criză în funcţionarea Sistemului Energetic Naţional.

Potrivit informaţiilor furnizate de ministerul Energiei, Transelectrica a notificat oficial ministerele Economiei, Energiei şi ANRE cu privire la iminenţa apariţiei unei situaţii de criză, urmare a parcurgerii a şase zile de vârf de iarnă, marcate de consumuri istorice de gaze naturale cât şi de energie electrică.

Astfel, ministerele Energie şi Economie au elaborat Hotărârea de Guvern privind adoptarea unor măsuri temporare de siguranţă pe piaţa de energie electrică.

Totodată, ar putea fi oprite sau reduse temporar exporturile.“Această măsură s-ar aplica în situaţia în care, deşi există capacitate disponibilă la export, resursele ar fi limitate şi ar risca să nu poată asigura necesităţile de consum ale populaţiei. Această măsură nu ar afecta programele de schimb anterioare ale operatorilor economici ci ar împiedica apariţia de exporturi suplimentare faţă de acestea. Măsura este menită să protejeze populaţia de riscul întreruperii alimentării cu energie electrică şi ar presupune intervenţia operatorului de transport şi sistem asupra tranzacţiilor angajate de energie electrică la export”, arată sursa citată.

Sursa: mediafax.ro

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS