Fermierii care cedează exploatația agricolă pot primi 1.500 euro/an, până în decembrie 2020

Sursa foto: rnews.ro
Autori


Fermierii care doresc să își cedeze exploatația agricolă prin contract de arendă pe minim 20 de ani sau prin contract de vânzare-cumpărare pot încasa o primă de până la 1.500 euro/an care va fi plătită până în decembrie 2020, conform unei submăsuri din cadrul Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 deschisă, joi, se arată într-un comunicat de presă al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), remis Agerpres.

“În perioada 15 decembrie 2016 — 15 mai 2017 va fi deschisă prima sesiune de depunere a proiectelor pentru submăsura (sM) 6.5 ‘Schema pentru micii fermieri’ din cadrul Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 — 2020 (PNDR 2020).

Beneficiarii direcți ai acestei submăsuri sunt fermierii care au aplicat cel puțin un an Schema simplificată pentru micii fermieri din Pilonul I, implementată prin APIA, și care doresc să cedeze exploatația agricolă prin contract de arendă pe minim 20 de ani sau prin contract de vânzare — cumpărare. Aceștia sunt eligibili pentru a încasa o primă de până la 1.500 euro/an, care va fi plătită până în decembrie 2020”, se arată în document.

Potrivit acestuia, valoarea primei anuale ce le revine beneficiarilor sM 6.5 este mai mare cu 20% față de suma primită în cadrul Schemei simplificate pentru micii fermieri. La prima anuală se vor adăuga sumele primite din arendă sau în urma vânzării exploatației.


Totodată, prin această submăsură sunt sprijinite activ eforturile fermierilor care doresc să-și mărească exploatația agricolă.

“Accesarea submăsurii și succesul implementării presupune existența unei relații contractuale între doi fermieri. Astfel, deși sunt plătiți cei care cedează exploatația, criteriile de selecție au în vedere și pe cei care preiau exploatațiile, fiind prioritizate acele transferuri de teren agricol care au ca efect, pe lângă mărirea suprafeței exploatate, și comasarea terenurilor agricole.

Sprijinul oferit este o oportunitate pentru dezvoltarea unor exploatații mai puternice care să beneficieze de fonduri europene pentru investiții. Alocarea disponibilă aferentă primei sesiuni de depunere de proiecte pentru submăsura 6.5 este de 112,33 milioane de euro”, informează AFIR.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 15 decembrie 2016

Actualitate

» Noii manageri de școli preiau conducerea după vacanța de iarnă
» Judecătorii ridică sechestrul pus de procurorii DNA pe averea fiului fostului ministru Gabriel Oprea
» Fost manager al Spitalului Județean Constanța, condamnat la 13 ani și 4 luni închisoare
» Diaspora: Șase mandate parlamentare adjudecate de PNL, USR și PMP
» Discuţii NATO-Rusia, luni, la Bruxelles
» ANM: Temperaturi scăzute vineri şi sâmbătă
» Germania: Doi medici, împuşcaţi mortal în oraşul Marburg
» Facebook in calcul să producă propriul conţinut video original
» Fermierii care cedează exploatația agricolă pot primi 1.500 euro/an, până în decembrie 2020
» Încă două aeronave F-16 intră mâine în dotarea Forțelor Aeriene Române
» Tribunalul Bucureşti – motivare: Lăsarea lui Secureanu în libertate prezintă un pericol real ţinând cont de comportamentul lui agresiv
» Dosarul lui Gheorghe Burnei: Încă 50 de plângeri ar fi fost depuse împotriva medicului
» Românii din Harghita, fără reprezentant în Parlament, prima oară în ultimii 12 ani
» Preşedintele ÎCCJ: Peste 90% din cazurile pierdute la CEDO, cauzate de legislaţia proastă
» BEC rezultate finale: PSD – Senat – 45,67% ; Cameră – 45,47%; PNL – Senat – 20,41%; Cameră – 20,04%
» Incendiu la Spitalul Universitar din Capitală. Toate intervențiile chirurgicale, anulate

Publireportaj

» „Colinde, colinde, e vremea colindelor“, la „Aman“
» Lansare de carte la „Aman“
» Magazine virtuale pentru investitorii în agricultură
» „SĂ FIM MAI BUNI DE SĂRBĂTORI“
» Hemoroizii și disfuncțiile sexuale, tratate cu succes la Medical On Group
» Oferte sănătoase de la PRIMA
» Revelion La Cişmea Mârşani: O noapte de basm în inima naturii

Local

» Perspective sumbre pe piața muncii din Oltenia
» Crăciunul în comuna Floreşti
» Vâlcea: Două craiovence, prinse după ce au furat bani dintr-o locuinţă
» Urmărit interaţional pentru 16 infracţiuni, depistat de poliţiştii din Vâlcea

Dolj

» Cine sunt cei 14 parlamentari de Dolj
» Cum a ajuns să moară o fetiță de un an în brațele medicilor
» CL Craiova taxează pătrunjelul mai scump decât hainele vechi
» Școlile craiovene, în pericol la un posibil incendiu
» Cum să intri cu șarpanta în legalitate
» Moara Gorjului, demolată în bătaie de joc
» Craiova: Conferinţa Anuală a bibliotecarilor din Dolj, pe 19 decembrie
» Craiova: Prințul Broască și Poveste despre Hansel și Gretel, în week-end, la Colibri

Gorj

» Sute de bătrâni singuri şi copii asistaţi au primit o rază de speranţă de Crăciun
» Sume record cheltuite de Pandurii în acest an, club aflat în insolvenţă
» Comercianții de jucării, în vizorul Protecției Consumatorilor
» Noii parlamentari de Gorj

Sport

» Pandurii au făcut act de prezență la Ovidiu
» Handbaliștii de la CS Universitatea Craiova iernează pe podium
» Leii au câștigat Cupa „Paul Stuparu“
» România se bate cu Germania pentru locul cinci la Euro
» Să fie concordie la Craiova!
» Fotbal / Pandurii Târgu Jiu, eliminată din Cupă

Sanatate

» Bolnavii de scleroză, pe drumuri după tratament
» Medici de poveste – Doctorul care face performanță, dar nu are sală de operație

Magazin

» Cărţile de colorat pentru adulţi au fost utilizate încă din 1930
» Horoscop
» Bancul zilei

Top