7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAna Maria Pătru, încă 30 de zile în arest preventiv

Ana Maria Pătru, încă 30 de zile în arest preventiv

Fostul președinte al Autorității Electorale Permanente (AEP), Ana Maria Pătru, rămâne în arest preventiv încă 30 de zile în dosarul în care este acuzată de trafic de influență și spălare de bani, a decis, azi, Tribunalul Prahova, informează Agerpres. Decizia nu este definitivă.

Conform DNA, în perioada aprilie-iunie 2008, Ana Maria Pătru, în calitate de vicepreședinte al AEP, a pretins, iar în anul 2009 a și primit de la reprezentanții unei societăți comerciale, suma de 210.000 euro, reprezentând contravaloarea unui anumit imobil situat în municipiul București.

Anchetatorii spun că, în schimbul primirii acestui bun, Pătru a promis că va susține derularea în bune condiții a unui contract încheiat de respectiva societate cu AEP, precum și că va susține firma să obțină și să deruleze contracte viitoare, fapt care s-a și realizat.

Totodată, în aceeași calitate, Ana Maria Pătru a pretins, în cursul anului 2011, de la reprezentanții aceleiași societăți comerciale, contravaloarea unui autovehicul marca Land Rover din care a primit suma de 15.000 euro, spun procurorii.

Conform sursei citate, Pătru a promis, în schimb, că va susține derularea, în bune condiții, a unor contracte de servicii, încheiate de societatea respectivă cu AEP, dar și că va susține firma să obțină și să deruleze contracte viitoare, fapt care s-a și realizat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS