Acasă Actualitate Adriana Săftoiu şi-a dat demisia din funcția de prim-vicepreședinte al PNL

Adriana Săftoiu şi-a dat demisia din funcția de prim-vicepreședinte al PNL

Adriana Săftoiu a anunțat luni seară că a demisionat din funcția de prim-vicepreședinte al Partidului Național Liberal.

„Mi-am dat demisia din funcția de prim-vicepreședinte, solidar cu echipa (desigur, pot să fiu autoironică și să adaug că, pentru mine, să îți dai demisia e deja a doua natură, nu mă definesc funcțiile), deși, cu martori, am spus că nu e bine că ne păcălim. Procentul pe care l-am dat PNL (mai ales la București) s-a confirmat. Nu e titlu de glorie, dar sper ca pe viitor să nu mai aud că sunt negativistă, pesimistă! Pentru simplu fapt că nu mă mint, indiferent care e miza! Și era vizibil, pentru cei care nu au vrut confort, că strategia era perdantă. Nu din campanie! Ci cu mult înainte!”, a scris Săftoiu, pe Facebook.
Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version