6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePerioada de valabilitate a certificatului de handicap, majorată până la doi ani

Perioada de valabilitate a certificatului de handicap, majorată până la doi ani

Guvernul a adoptat o hotărâre prin care perioada de valabilitate a certificatului de încadrare în grad şi tip de handicap a fost majorată de la 6 luni la 12 luni, respectiv de la 12 la 24 de luni, scopul fiind uşurarea vieţii persoanelor cu dizabilităţi.
„Vorbim despre o extindere a termenelor în ceea ce priveşte certificatul de încadrare în grad de handicap. (…) Persoane cu dizabilităţi care nu vor mai merge la şase luni sau la 12 luni în faţa comisiilor de evaluare, ci vor merge la 12 luni sau la 24 de luni. Acest lucru înseamnă, în primul rând, mai mult timp pentru familie. Înseamnă o încărcare mai mică asupra comisiilor şi extinderea timpului de valabilitate al certificatelor“, a declarat Mihai Tomescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Persoane cu Dizabilităţi, prezent vineri la conferinţa organizată la sediul Ministerului Muncii, pentru prezentarea noilor măsuri.
Această măsură va avea impact asupra a 243.827 de persoane, care reprezintă 30,76% din totalul persoanelor încadrate în grad de handicap. Dintre acestea, 3.892 au certificat de încadrare în grad de handicap cu valabilitate de 6 luni, iar 239.935 au certificat de încadrare în grad de handicap cu valabilitate de 12 luni.

Procedurile pentru încadrarea în grad de handicap, simplificate

Potrivit modificărilor, procedurile pentru încadrarea în grad de handicap sunt simplificate, fiind permis ca cererea de evaluare a documentelor necesare să poată fi depusă şi de un reprezentant al solicitantului, nu doar de acesta personal. De asemnea, va fi modificat modelul certificatului, cel nou urmând să nu mai conţină codul de boală.
„În prezent, cererea privind evaluarea unei persoane cu dizabilităţi, cu noul act normativ, se poate depune de orice persoană care are împuternicire să facă acest lucru. Orice persoană din familie sau un reprezentant legal sau chiar şi o organizaţie care reprezintă o persoană cu dizabilităţi. (…) Altă modificare este legată de un nou model de certificat de încadrare în grad de handicap. Presupune faptul că nu vor mai fi vizibile sau certificatul propriu zis nu va mai conţine codul de boală şi tipul de handicap. Acestea vor fi trecute în anexă. Să ne imaginăm ce înseamnă acest lucru- atunci când mergem pentru a depune documentaţia spre a fi scutiţi de impozitul pe locuinţă, ne vom depune doar certificatul respectiv, fără însă a fi vizibil codul de boală. Este un lucru care respectă dreptul şi viaţa privată a persoanei cu dizabilităţi“, a mai precizat Mihai Tomescu.
În cazul celor care solicită reevaluarea, termenul de depunere a cererii a fost prelungit de la 30 la 60 de zile.
Hotărârea schimbă şi termenul de soluţionare a contestaţiilor de la 45 la 60 de zile lucrătoare de la înregistrarea în Registrul de evidenţă al Comisiei Superioare, măsura fiind luată în condiţiile în care comisia trebuie să soluţioneze aproximativ 1.300 de contestaţii lunar.
Reprezentanţii Ministerului Muncii susţin că nu trebuie să se înţeleagă că prin noul model de certificat se impune şi reevaluarea celor celor cu grad de handicap permanent.
Hotărârea guvernului prevede modificarea şi completarea metodologiei de organizare şi funcţionare a comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, Ministerul Muncii precizând că scopul schimbărilor este de a asigura continuitate în acordarea drepturilor, evitarea situaţiilor în care termenul nu poate fi respectat din cauza volumului mare de lucru, simplificarea şi fluidizarea activităţii comisiei; asigurarea confidenţialităţii datelor, care va elimina discriminarea la angajarea în muncă sau la înscrierea în diferite programe de formare; uşurarea vieţii persoanelor cu dizabilităţi, aflate în situaţia de a finaliza un dosar de încadrare în grad de handicap şi de a începe imediat pregătirea pentru întocmirea celui de revizuire; reducerea efortului și costurilor administrative, atât ale beneficiarilor, cât şi ale administratiei publice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS