Acasă Actualitate Austria poate produce un nou ȘOC, după Brexit și Trump. Un extremist,...

Austria poate produce un nou ȘOC, după Brexit și Trump. Un extremist, favorit

Austria are de ales între candidatul independent Alexander Van der Bellen şi reprezentantul extremei dreapta, Norbert Hofer.

Hofer pare favorit, după ce şapte din ultimele nouă sondaje de opinie l-au dat drept câştigător. Şi-a condus campania pe o platformă anti-UE şi antiimigraţie şi a promis chiar că va organiza un referendum pentru părăsirea blocului comunitar dacă Turcia va adera. Hofer a crescut în sondaje după alegerile din Statele Unite, pe care el le-a dat drept exemplu. Contracandidatul său, fiul unor imigranţi, s-a declarat împotriva închiderii graniţelor.

Ultima dezbatere dintre cei doi a fost una cu scântei. Hofer şi-a acuzat rivalul că a fost comunist şi spion, dar, la rândul său a fost caracterizat drept mincinos. Disputele sunt la fel de încinse şi între votanţi. Cei doi candidaţi s-au confruntat în turul doi al alegerilor prezidenţiale şi în mai, iar Van der Bellen a câştigat cu un avans de 0,6 la sută. Votul a fost însă invalidat, iar austriecii sunt chemaţi acum din nou la urne.

Sursa: realitatea.net

A absolvit Facultatea de Ştiințe Sociale din Universitatea din Craiova, specializarea Filosofie Sociologie. Lucrează la Gazeta de Sud din 2004 în domeniul social, dar este şi realizatorul rubricii Infosocial la Radio Sud.
Exit mobile version