17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAdministrația Trump va continua parteneriatul strategic cu România, un important membru NATO (oficiali americani)

Administrația Trump va continua parteneriatul strategic cu România, un important membru NATO (oficiali americani)

Relația cu România este una foarte importantă pentru ambele părți ale eșichierului politic american, statul român are un rol cheie în apărarea colectivă a membrilor Alianței Nord Atlantice, iar președintele Donald Trump și vicepreședintele Michael Pence vor menține același curs al unei relații bilaterale puternice cu Bucureștiul, au afirmat mai mulți oficiali americani prezenți la evenimentele organizate de Ambasada României la Washington cu ocazia Zilei Naționale a României.

Congresmanul republican Jason Chaffetz, presedintele Comitetului pentru Control și Reformă Guvernamentală, a apreciat legăturile puternice militare și economice pe care Statele Unite le are cu România, evocând recenta vizită pe care a efectuat-o la București. La rândul sau, congresmanul republican Robert Aderholt, membru în Grupul de prieteni ai României din Congresul SUA și în Comitetul pentru Securitate și Cooperare în Europa (Comisia Helsinki), a apreciat puternicele legături bilaterale existente între România și Statele Unite ale Americii și a spus că ele vor continua în noua administrație care va prelua Casa Albă la 20 ianuarie 2017.

Frank Rose, asistentul secretarului de stat al SUA pentru controlul, verificarea și conformitatea armamentelor, fost negociator al Acordului dintre România si Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al SUA în România, a evocat noile provocări de securitate la adresa NATO, precum amenințările balistice. În acest context, Frank Rose a subliniat rolul cheie în apărarea colectivă a membrilor Alianței Nord Atlantice pe care îl are sistemul de apărare împotriva rachetelor balistice instalat la Deveselu.

Sursa: AGERPRES

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS