10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrognoza meteo pentru sâmbătă şi duminică. Temperaturile, în scădere până la -11 grade

Prognoza meteo pentru sâmbătă şi duminică. Temperaturile, în scădere până la -11 grade

Valorile termice vor marca o scădere faţă de intervalul precedent în cea mai mare parte a ţării. Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 si 8 grade, iar cele minime –  între -11 şi -1 grad Celsius, uşor mai scăzute în depresiuni, informează ANM, potrivit Mediafax.

Sâmbătăîn nordul, nord-estul şi centrul tării vor fi înnorări temporare şi va mai ninge, în general slab cantitativ, local în Maramureş şi în zona Carpaţilor Orientali şi pe arii mai restrânse în restul zonelor montane, în Moldova şi Transilvania. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare şi fulguieli izolate. Deşi la cote mult mai reduse decât în intervalul precedent, vântul va mai avea intensificări la munte, cu viteze mai mari pe crestele cele mai înalte, viscolind şi spulberând zăpada, iar în timpul zilei, intensificări temporare vor fi şi în sudul, centrul şi estul ţării. Izolat, în zonele joase de relief, dimineaţa şi noaptea se va semnala ceaţă, posibil asociată cu depunere de chiciură.

Duminică, valorile termice, în special cele nocturne, vor continua să se situeze sub cele climatologic specifice acestei date din an. Cerul va fi variabil, cu înnorări în regiunile nordice, nord-estice şi în zona Carpaţilor Orientali, unde trecător va ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare mai ales în zona montană înaltă, unde va viscoli ninsoarea şi spulbera zăpada. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3 şi 6 grade, iar cele minime între -13 şi -1 grad. Izolat, în zonele joase de relief, mai ales dimineaţa şi noaptea se va semnala ceaţă, asociată cu depunere de chiciură.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS