9 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMihail Vlasov, condamnat definitiv la doi ani de închisoare

Mihail Vlasov, condamnat definitiv la doi ani de închisoare

Fostul preşedinte al Camerei de Comerţ a României, Mihail Vlasov, a fost condamnat, vineri, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat că a intervenit la un deputat pentru a-i fi susţinute interesele, informează Mediafax.

Decizia instanţei supreme este definitivă. În primă instanţă, fostul preşedinte al Camerei de Comerţ a României a fost achitat, DNA contestând decizia cu apel.

În 15 iunie 2015, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Mihail Vlasov, el fiind acuzat că, în 26 februarie 2013, în calitate de preşedinte al Colegiului de Conducere al Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), i-a cerut unui deputat „să îi susţină interesele”, prin promovarea unui proiect de act normativ intitulat „Lege privind registratorii comerciali şi activitatea de înregistrare în registrul comerţului”. Solicitarea a fost formulată în contextul în care Mihail Vlasov îşi dorea adoptarea unui act normativ prin care Camera de Comerţ şi Industrie a României să poată prelua Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, potrivit rechizitoriului procurorilor. În schimbul susţinerii proiectului de lege, Vlasov Mihail, în calitatea sa de preşedinte al Colegiului de conducere al Camerei Naţionale, i-a promis deputatului respectiv, la cererea acestuia, că îl va numi în funcţia de arbitru în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS