Acasă Actualitate DNA: 67 de inculpați au fost condamnați definitiv în octombrie în dosare...

DNA: 67 de inculpați au fost condamnați definitiv în octombrie în dosare de corupție

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunţat astăzi că au fost condamnați definitiv, în luna octombrie, 67 de inculpați, între care și un fost ministru, în dosare instrumentate de procurorii anticorupție, informează Agerpres.

„În cursul lunii octombrie, în dosare de corupție instrumentate de DNA, au rămas definitive 32 hotărâri judecătorești prin care au fost condamnați 67 inculpați, între care un fost ministru, un primar de municipiu, un judecător, un judecător sindic, adjunctul Poliției Capitalei, un primar de oraș, patru primari de comună, un director sucursală CFR, un avocat, doi ofițeri de poliție și manager spital județean”, anunţă DNA.

DNA menționează că pedepsele dispuse de judecători față de cei 67 inculpați variază între 6 ani închisoare cu executarea pedepsei și 8 luni închisoare cu amânarea pedepsei.

Exit mobile version