Acasă Actualitate Mircea Băsescu nu va fi eliberat condiționat

Mircea Băsescu nu va fi eliberat condiționat

Tribunalul Constanța a decis că Mircea Băsescu nu va fi eliberat condiționat din penitenciar. Sentinţa este definitivă. Fratele fostului președinte Traian Băsescu a ispășit patru luni din pedeapsa de patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă.
În cererea de eliberare condiționată din închisoare a lui Mircea Băsescu, avocații lui au precizat că acesta a dat dovadă de bună purtare în penitenciar, are peste 60 de ani și a stat un an în arest preventiv şi la domiciliu.

Mircea Băsescu a fost condamnat definitiv în luna iunie a acestui an, de Curtea de Apel Constanţa, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă. Este vorba despre dosarul în care a fost judecat pentru că ar fi primit 250.000 de euro mită pentru a interveni pe lângă magistraţi pentru soluţionarea unui proces care îl viza pe Sandu Anghel, cunoscut sub numele de Bercea Mondial.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version