Acasă Actualitate Doi români au murit într-un tragic accident în Croaţia

Doi români au murit într-un tragic accident în Croaţia

Un autotren înmatriculat în România, la bordul căruia se aflau doi șoferi români a fost implicat într-un teribil accident rutier pe o autostradă din Croația, potrivit someseanul.ro.

Autoritățile croate presupun că șoferul ar fi ațipit la volan în timp ce autotrenul circula cu viteză pe autostradă în apropiere de Zagreb. Mastodontul a lovit violent stâlpul de susținere al unui pasaj suprateran, iar impactul a fost atât de puternic încât cabina camionului s-a făcut țăndări. Ambii români au murit pe loc, șoferul, de 42 de ani, fiind găsit de către forțele de intervenție decedat pe scaunul său, în timp ce pasagerul, de 40 de ani, a fost proiectat prin parbriz în afara autovehiculului.
Mai multe echipaje de pompieri polițiști și ambulanță au intervenit la fața locului, însă medicii n-au mai avut ce să facă pentru a-i salva pe cei doi români. Trupurile neînsuflețite ale acestora au fost transportate la morgă, pentru efectuarea necropsiei, iar la finalizarea anchetei deschisă de polițiști vor fi repatriate familiilor pentru înmormântare.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version