12 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateInginer român, răpit în sudul Nigeriei

Inginer român, răpit în sudul Nigeriei

Un inginer român a fost răpit de bărbați înarmați care s-au năpustit asupra lui și a echipei sale în Agbor, statul Delta, din sudul Nigeriei, informează marți cotidianul nigerian Daily Post., citat de Agerpres.  Potrivit sursei citate, la locul incidentului s-a produs un schimb de focuri sporadic între gărzile de securitate ale românului și răpitori. Un purtător de cuvânt al poliției din statul Delta a confirmat incidentul pentru Daily Post, menționând că românul a fost răpit luni seara.

„Ambasada României la Abuja urmăreşte cu atenţie cazul cetăţeanului român răpit în Nigeria la data de 10 octombrie 2016. Familia cetăţeanului român a fost notificată cu privire la acest incident. Reprezentanţii misiunii diplomatice române sunt în contact permanent cu autorităţile federale nigeriene competente, cu angajatorul, precum și cu familia cetățeanului român. De asemenea, precizăm faptul că, din dispoziția ministrului afacerilor externe, a fost activată Celula de Criză, fiind inițiate procedurile specifice în astfel de cazuri. Având în vedere sensibilitatea situației, Ministerul Afacerilor Externe recomandă tratarea subiectului cu precauție și responsabilitate”, se arată într-un comunicat al MAE.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS