10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCraiova: Un executor bancar și judecătoresc a fost reţinut de procurorii DNA

Craiova: Un executor bancar și judecătoresc a fost reţinut de procurorii DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Craiova au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 4 octombrie 2016, a inculpatului Romeo Costinel Drăgan, la data faptelor executor bancar și judecătoresc, cu privire la săvârșirea a nouă infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (din care cinci în formă continuată).

Potrivit unui comunicat al DNA, în ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt.

Astfel, în perioada 2008 – 2015, inculpatul Romeo Costinel Drăgan, în calitatea sa de executor bancar și judecătoresc, prin nerespectarea atribuțiilor de serviciu, a dispus în mod abuziv de sumele de bani puse la dispoziție de datornici în dosarele de executare.

Astfel, din conturile bancare deschise în acest sens, inculpatul a efectuat transferuri de bani în conturile personale, dar și ridicări în numerar. Mai mult, executorul judecătoresc, folosind mecanismul de fraudare de tip “suveică”, a utilizat o parte din banii încasați de la unii dintre datornici pentru a acoperi sumele de bani scadente, ce li se cuveneau unora dintre creditori.

DNA precizează că, pentru toate aceste operațiuni bancare inculpatul Romeo Costinel Drăgan nu a întocmit nici un fel de documente justificative, iar prin nedistribuirea acestor sume conform destinației legale a fost produs un prejudiciu în dauna creditorilor implicați în procedurile de executare silită care se ridică la suma de 2.784.943,20 lei.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Inculpatul Drăgan Costinel Romeo urmează să fie prezentat mâine, la Curtea de Apel Craiova, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

DNA face  precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS