3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAlte două persoane au murit din cauza virusului West Nile în România. Numărul victimelor a ajuns la opt

Alte două persoane au murit din cauza virusului West Nile în România. Numărul victimelor a ajuns la opt

150604Aedesaegipti1-1000x647

Virusul West Nile a făcut alte două victime în România. Încă două persoane au murit în ultima săptămână în urma infectării cu virusul West Nile, numărul victimelor ajungând la 8, potrivit site-ului Institutului Naţional de Sănătate Publică.

Conform sursei citate, în sezonul 2016, în perioada 1 mai – 22 septembrie, au fost înregistrate 77 de cazuri de infecţie West Nile, din care opt decese, unul în Brăila, două în Ialomiţa, unul în Iaşi, unul în Mureş, unul în Teleorman şi două în Bucureşti, anunţă Agerpres.

Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Brăila (17) şi Bucureşti (16), fiind urmate de Galaţi (7), Ilfov (6), Ialomiţa (5), Iaşi (5), Bacău (3), Dolj (3), Olt (3), Giurgiu (3), Prahova (2), Tulcea (2), Constanţa, Mehedinţi, Mureş, Teleorman, Vâlcea – câte un caz.

Medicii recomandă populaţiei să evite expunerea la ţânţari purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi, să utilizeze substanţe chimice repelente de ţânţari, să împiedice pătrunderea insectelor în casă (plase de protecţie), să asigure desecarea bălţirilor de apă din jurul gospodăriilor, să îndepărteze recipientele de apă stătută şi gunoiul menajer.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS