13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUE în format de 27 de țări membre va organiza un nou summit în Malta, la începutul lui 2017

UE în format de 27 de țări membre va organiza un nou summit în Malta, la începutul lui 2017

Următorul summit al Uniunii Europene în format de 27 de state membre, fără Marea Britanie, va avea loc în capitala Maltei, La Valletta, pe data de 3 februarie, a declarat astăzi un oficial european. După Slovacia, Malta preia președinția prin rotație a Consiliului UE începând cu 1 ianuarie 2017, pentru șase luni. Premierul maltez Joseph Muscat a anunțat organizarea unui summit la începutul acestui an, consacrat viitorului Uniunii Europene după ieșirea Marii Britanii din blocul comunitar, însă fără o dată exactă, scrie Agerpres.
Această reuniune în format de 27 de țări membre va fi organizată după o primă întâlnire în același format, care a avut loc pe 16 septembrie la Bratislava, și înainte de un summit la Roma, la sfârșitul lunii martie, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de semnarea Tratatului de la Roma (1957), actul fondator al UE.
Un reprezentant al Uniunii Europene a declarat pe 12 septembrie că summitul din Malta va fi ”precum cel de la Bratislava”, ”parte integrantă a procesului de reflecție” asupra viitorului UE după Brexit.
Guvernul britanic intenționează să activeze la începutul anului viitor Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, prin care se declanșează formal procesul ieșirii unei țări din Uniunea Europeană, a declarat joi ministrul britanic de externe, Boris Johnson.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS