Acasă Actualitate Iohannis a semnat numirea lui Tudorache la șefia MAI

Iohannis a semnat numirea lui Tudorache la șefia MAI

Președintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind numirea lui Dragoș Tudorache în funcția de ministru al Afacerilor Interne.
Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, ceremonia de depunere a jurământului de învestitură va avea loc miercuri, la ora 16,00, la Palatul Cotroceni.
Șeful statului a semnat și decretul prin care ia act de demisia lui Petre Tobă de la șefia MAI. De asemenea, Klaus Iohannis a mai semnat și decretele privind revocarea lui Dragoș Tudorache din funcția de șef al Cancelariei prim-ministrului și numirea lui Paul Gheorghiu în această calitate. Petre Tobă a demisionat joia trecută din funcția de ministru al Afacerilor Interne, după ce DNA l-a acuzat de favorizare a făptuitorului în dosarul foștilor șefi DIPI.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version