Acasă Actualitate CNATDCU: Ministrul demisionar al Afacerilor Interne, Petre Tobă, nu a plagiat

CNATDCU: Ministrul demisionar al Afacerilor Interne, Petre Tobă, nu a plagiat

Comisia de specialitate din cadrul CNATDCU a stabilit că ministrul demisionar al Afacerilor Interne, Petre Tobă, nu a plagiat, propunerea specialiştilor fiind de păstrare a titlului de doctor, potrivit unui document obţinut în exclusivitate de Mediafax.
„Comisia de lucru consideră finalizată analiza Tezei de doctorat elaborată de domnul Tobă Petre, intitulată „Poliţia Română – Forţă de stabilitate şi securitate. Optimizarea managementului cooperării internaţionale în vederea combaterii ameninţărilor neconvenţionale”, din perspectiva sesizării referitoare la prezumtiva existenţă a unei situaţii de plagiat multiplu în conţinutul acesteia şi în baza concluziilor rezultate. Propunem menţinerea titlului de doctor acordat domnului Tobă Petre prin Ordinul 5223/29.08.2011″, se arată în documentul întocmit de comisia de lucru care s-a ocupat de sesizarea privind doctoratul lui Petre Tobă.

Actul a fost redactat la data de 1 septembrie şi reprezintă constatările Comisiei de lucru din cadrul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare care s-a ocupat de sesizarea privind suspiciunile de plagiat din lucrarea de doctorat a lui Petre Tobă, fostul ministru al Afacerilor Interne.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version