Plafonul pentru “Prima Casă”, suplimentat în septembrie

www.click.ro


Plafonul pentru programul “Prima Casă” va fi suplimentat în luna septembrie, iar în octombrie va fi finalizată o strategie pe termen mediu, de cinci ani, pentru acest program, astfel încât toate părțile implicate să își poată face planuri pe un astfel de termen, a declarat marți seară, ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu.

“Programul va fi suplimentat în septembrie pentru 2016 și în octombrie vom avea o strategie pentru acest program pe termen mediu, de cinci ani, astfel încât să evităm eventualele sincope în derularea programului”, a precizat ministrul Finanțelor.

Potrivit acesteia, cererea de finanțări pe “Prima Casă” a crescut foarte mult în perioada discuțiilor cu privire la Legea Dării în plată, iar acum se întâmplă la fel pentru că “oamenii nu știu dacă programul va mai fi la anul sau nu”.


Ministrul Finanțelor a precizat că și în acest caz este nevoie de predictibilitate, astfel încât atât cetățenii cât și dezvoltatorii imobiliari să își poată face planuri pe termen mediu.

Programul “Prima Casă” a avut, inițial, alocat un plafon de 1,6 miliarde de lei pentru acest an, care a fost suplimentat cu încă 500 de milioane de lei, după intrarea în vigoare a Legii privind darea în plată. Programul are 170.000 de beneficiari și rata de neperformanță este de 0,04%.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 31 august 2016

Actualitate

» Guvernul a aprobat peste 227 milioane de lei pentru organizarea alegerilor parlamentare
» România se va afilia sistemului ONU de evaluare și coordonare în caz de dezastre
» Brokeri reţinuţi pentru manipularea pieţei de capital
» India: A crescut numărul cazurilor de infectare cu virusurile Chikungunya și Dengue
» Preşedintele Nicolae Timofti: Limba română este limba oficială a Republicii Moldova
» 11 decembrie, ziua alegerilor parlamentare
» Stare de urgenţă în Bulgaria, din cauza unui incendiu de vegetaţie
» Alertă cu bombă pe aeroportul din Frankfurt
» OUG privind deținuții-scriitori intră în vigoare astăzi
» Plafonul pentru “Prima Casă”, suplimentat în septembrie
» Trei cetăţeni sârbi, arestaţi pentru că urmau să transporte 64 de imigranţi spre vestul Europei

Publireportaj

» Oferta educaţională la Şcolile Postliceale Sanitare “Queen Elizabeth” Craiova şi Filiaşi

Dolj

» A doua intrare a Grădinii Botanice va fi amenajată în toamnă
» Începe reabilitarea Policlinicii Spitalului Orăşenesc Segarcea distrusă în incendiu
» Filieşenii restanţieri rămân fără apă
» Pe 3 septembrie are loc a șasea etapă a dezinsecției pe domeniul public
» Scăpați-ne de gunoiul din canal!
» Amenzile se transformă și nu prea în muncă în folosul comunității
» Analize gratuite, după zece ani, la Spitalul Județean Craiova
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Cum a secat după două luni un lac amenajat cu fonduri UE
» Amortizoarele de la pasaj, montate greșit
» Scriitorul Dinel mai stă nițel în pușcărie
» Canal transformat în groapă de gunoi
» Analize decontate de CAS in laboratorul SJU Craiova
» Naveta elevilor, decontată integral?
» Începe reabilitarea Spitalului din Segarcea
» Dolj: Trei mașini implicate într-o tamponare pe DN 65
» Dolj: Urmărit naţional și internațional depistat în Punctul de trecere a frontierei
» Craiova: Pe 3 septembrie începe a șasea etapă a dezinsecției pe domeniul public
» Circulaţie întreruptă temporar pe podul Calafat – Vidin
» Vanilla Skype, primul spectacol de teatru cu casting pentru spectatori, se joacă în Craiova
» Doljeni cercetați pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor și contrabandă

Gorj

» CJ Gorj a alocat fonduri pentru copiii cu cerinţe speciale
» Ministrul energiei cere verificări la CEO
» A murit în accident, după ce s-a întors acasă să îşi ia biletul de avion
» Sculptorii de la Simpozionul „Constantin Brâncuşi“ primesc 3.000 de euro
» Telegondolă şi pârtii extinse la Rânca?
» Gorj: Bărbatul din Petroşani care a reuşit să traverseze înot Canalul Mânecii, recompensat de autoritățile din Târgu Jiu
» Gorj: Dosar penal pentru o tânără care a furat parfumuri din supermarket
» Gorj: Muncitor prins sub un mal de pământ în Bălăneşti

Olt

» Olt: Bărbat inconștient, salvat de pompieri

Mehedinţi

» Mehedinţi: Razii pe şoselele din judeţ
» Mehedinţi: Şi-a pierdut viaţa în casa cuprinsă de flăcări

Sport

» „GP“ Craiova, perdantă cu CSS Slatina
» Neputincioşi cu Dinamo
» US Open: Trei meciuri de dublu pentru jucătorii din România

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei
» Program Colours Cinema Craiova în perioada 2 – 8 septembrie

Top