11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAchim Irimescu, ministrul Agriculturii, rănit într-un accident rutier în apropiere de Slobozia

Achim Irimescu, ministrul Agriculturii, rănit într-un accident rutier în apropiere de Slobozia

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a fost implicat într-un accident lângă Slobozia,acesta fiind transportat la spital alături de alte două persoane.
„Este vorba despre un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. Accidentul a avut loc pe Drumul Naţional 21, la ieşirea din municipiul Slobozia. În urma acestui accident, trei persoane, doi bărbaţi şi o femeie, au fost vătămate corporal şi se află la acest moment la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia. Toate cele trei persoane sunt conştiente, au fost rănite uşor. Au fost transportate la spital pentru investigaţii suplimentare. Urmează să stabilim datele exacte ale producerii accidentului. Confirmăm însă că era vorba despre o coloană oficială ce se afla în deplasare, mai exact o delegaţie oficială”, a declarat, pentru Mediafax, Andreea Loghin, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ialomiţa.

Oficiali din cadrul Poliţiei Române au confirmat că printre persoanele rănite şi transportate la spital se află ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, omologul său din Kuweit şi o femeie translator.

Aceleaşi surse declară că, din primele informaţii, autoturismul celălalt implicat în accident ar fi fost oprit pe partea dreaptă a carosabilului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS