Acasă Actualitate JO 2016: O cameră de dimensiuni mari a produs rănirea a șapte...

JO 2016: O cameră de dimensiuni mari a produs rănirea a șapte persoane

Șapte persoane au fost rănite luni în Parcul Olimpic în urma căderii unei camere de televiziune de dimensiuni mari ce era suspendată de un cablu și care servea la transmisiunea oficială a Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro, au anunțat organizatorii, citați de AFP.

Imaginile filmate de un alt dispozitiv au arătat camera suspendată, care transmitea imagini aeriene din Parcul Olimpic, căzând de la 20 de metri înălțime din motive necunoscute, în timp ce culisa rapid pe cablul de oțel care o susținea.

„Conform autorităților medicale, șapte persoane au fost rănite fără gravitate și au primit primul ajutor. Am deschis o anchetă în acest caz”, se arată într-un comunicat al firmei OBS (Olympic Broadcasting Services), care asigură serviciul de producție și difuzare a imaginilor de la Jocuri.

Într-o primă fază, canalul brazilian TV Globo News a făcut referire la trei răniți.

O femeie a fost evacuată pe o targă și o alta a fost transportată cu o mașină electrică a organizatorilor JO la un punct de prim ajutor. O fetiță de 11 ani a fost, de asemenea, rănită la un picior, după cum a anunțat Globo News.

În momentul accidentului, numeroși suporteri se deplasau spre Arena Carioca unde trebuia să aibă loc meciul de baschet masculin Brazilia – Nigeria.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version