Acasă Actualitate Sistemul informatic al DRPCIV, blocat

Sistemul informatic al DRPCIV, blocat

Sistemul informatic al Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare Vehicule (DRPCIV) s-a blocat luni dimineaţa şi de aceea nu pot fi eliberate permise de conducere, nu se pot susţine examenele teoretice pentru obţinerea permisului auto şi nu se pot programa examenele practice.
Mai mult, nu pot fi procesate nici cererire de preschimbare a permiselor de conducere şi nu se pot emite autorizaţii de circulaţie provizorie.
În acest moment se pot depune doar dosarele în vederea înmatriculărilor de autovehicule şi se efectuează operaţiuni de radiere.
„Personalul de intervenţie a fost  alertat de la apariţia primelor probleme tehnice, lucrând la remedierea situaţiei încă din cursul nopţii”, se arată într-un comunicat transmis de DRPCIV.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version