17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCurse Delta Air Lines, consemnate la sol din cauza unei probleme informatice

Curse Delta Air Lines, consemnate la sol din cauza unei probleme informatice

Curse ale companiei aeriene Delta Air Lines sunt consemnate la sol, pe aeroporturi din întreaga lume, din cauza unei probleme informatice. Nemulțumiți, clienții operatorului american au reclamat situația pe rețelele de socializare, potrivit Fox News.
Zeci de mii de pasageri ai companiei aeriene Delta Airlines sunt blocaţi în aeroporturi din întreaga lume, după ce sistemul informatic al operatorului aerian a căzut.
Din cauza unei pene de curent, sistemele de înregistrare a pasagerilor, serverele din aeroporturi, site-ul companiei şi chiar aplicaţia telefonică a Delta sunt afectate.
Prin urmare, operatorul aerian, cu sediul în oraşul american Atlanta, a suspendat toate decolările până la remedierea problemei. Într-un comunicat, reprezentanții companiei au precizat că „Sistemele informatice sunt nefuncţionale în întreaga lume (…) afectând toate zborurile de luni dimineaţă”.
Compania Delta deserveşte aproape 180 de milioane de clienţi pe an şi are peste 80.000 de angajaţi, potrivit site-ului său.
Delta Air Lines nu a oferit, deocamdată, detalii despre blocaj, sfătuind pasagerii să se informeze din timp despre zboruri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS