Acasă Actualitate Presupusul ucigaș al polițiștilor din Baton Rouge, identificat

Presupusul ucigaș al polițiștilor din Baton Rouge, identificat

Presupusul ucigaș a trei polițiști din Baton Rouge (Louisiana) a fost identificat de mai multe media americane ca fiind Gavin Long, 29 de ani, originar din Kansas City (Missouri), transmite AFP.
Tânărul este de culoare, a precizat canalul CBS, în timp ce autoritățile nu au oferit încă o explicație pentru gestul acestuia.
„Până în acest moment, nu știm care au fost motivațiile ucigașului”, a declarat președintele american, Barack Obama, într-o scurtă alocuțiune televizată.
Orașul Baton Rouge a fost marcat de puternice tensiuni rasiale și numeroase manifestații împotriva violenței forțelor de ordine, după moartea la începutul lunii iulie a lui Alton Sterling, un vânzător ambulant împușcat de poliție.
Individul care a ucis trei polițiști și a rănit alți trei duminică la Baton Rouge „a fost împușcat și a murit”, a anunțat șeful poliției statului Louisiana, colonelul Mike Edmonson, citat de AFP.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version