10.6 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMinisterul Sănătății alocă 500.000 de lei pentru igienizarea de urgență a Spitalului de Arși

Ministerul Sănătății alocă 500.000 de lei pentru igienizarea de urgență a Spitalului de Arși

Ministerul Sănătăţii a alocat 500.000 de lei pentru investiții de urgență la Spitalul de Arși din București. Ministerul impune conducerii spitalului mai multe cerințe care ar trebui rezolvate în cel mult 30 de zile.

De exemplu, Spitalul trebuie să angajeze de urgent un infecționist și un medic epidemiolog.

În plus, spitalul trebui să igienizeze de urgent secția ATI, blocurile operatorii și saloanele. Mai mult, unitatea trebuie să angajeze și o firmă care să dezinfecteze aparatele de aer condiționat.

Cerințele Ministerului Sănătății

  • Igienizarea Secției de terapie intensivă(ATI)
  • Înlocuirea ușilor de acces în ATI și în saloanele pentru pacienți cu uși glisante cu senzori
  • Igienizarea blocurilor operatorii și a spațiilor de cazare
  • Dotarea cu echipamente / mobilier pentru Unitatea de Transfuzii (UTS), ATI și săli de operație conform bugetului anexat
  • Angajarea unei firme pentru igienizarea / dezinfectarea aparatelor de climatizare
  • Organizarea unui concurs pentru ocuparea postului de epidemiolog
  • Includerea în schema de personal și organizarea ulterioarăa unui concurs pentru postul de infecționist. Acesta va fi responsabil cu antibioprofilaxia, antibioterapia șsupravegherea rezistenței la antibiotice
  • Achiziția unei stații de clorinare a apei uzate
  • Instalarea de dispensere pentru dezinfectanți de mâini la intrarea și ieșirea din toate saloanele și toate spațiile în care se oferăîngrijiri medicale

”Bugetul estimat pentru aceste activități este de 449.310 lei. Termenul de îndeplinire estimat este de 30 de zile de la virarea fondurilor necesare, proces care a demarat deja la Ministerul Sănătății în regim de urgență.”

În această dimineață, ministrul Vlad Voiculescu a mers la Spitalul de Arși unde a discutat cu medicii și asistentele de acolo.

”Toate eforturile instituționale se concentrează pe siguranța pacienților de acolo, dar și a echipei medicale cu expertiză unică în această țară în tratarea pacienților arși. Ministrul este convins că majoritatea medicilor și asistentelor își face meseria cu bună credință și că aceștia au nevoie la fel de mare de siguranța actului medical precum pacienții internați acolo.”, a mai precizat Ministerul Sănătății.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS