Acasă Actualitate Cel puţin patru morţi în urma unei explozii produse în estul Ungariei,...

Cel puţin patru morţi în urma unei explozii produse în estul Ungariei, la 50 de km de România

www.romaniatv.net

Cel puţin patru persoane au murit în urma unei explozii accidentale produse în această după-amiază la un poligon militar din estul Ungariei, la doar 50 de kilometri de frontiera României, relatează presa ungară, potrivit Mediafax.

Conform MTI, explozia a fost provocată de o bombă datând din al II-lea Război Mondial, într-un poligon militar dezafectat situat în apropierea localităţii Nadudvar, în Parcul naţional Hortobágy, la circa 25 de kilometri sud-vest de oraşul Debrecen. Zona se află la circa 50 de kilometri de frontiera Ungariei cu România. Patru persoane – membri ai unei echipe pirotehnice – au murit în urma exploziei care s-a produs accidental. O altă persoană a fost rănită. Potrivit ziarului Népszabadság, două explozii au avut loc în cursul unor operaţiuni pentru deminarea terenului. O echipă a Parchetului General ungar va investiga circumstanţele producerii incidentului, a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Andrea Nagy.

Este fascinată de rapiditatea cu care circulă informaţia în mass-media şi crede că dacă lumea s-ar folosi doar de avantajele presei, barierele dintre oameni ar putea fi depăşite mai uşor.
Exit mobile version