11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateO sută de scaune rulante vor fi donate persoanelor cu dizabilități. Doritorii pot să contacteze APAA

O sută de scaune rulante vor fi donate persoanelor cu dizabilități. Doritorii pot să contacteze APAA

O sută de scaune rulante urmează să fie donate persoanelor cu dizabilități de către Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune (APAA), în cadrul campaniei „Nu sunt invizibil”, organizată în parteneriat cu Consiliul Național al Dizabilității din România, potrivit Agerpres.

Președintele APAA, Rozalina Lăpădatu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că doritorii trebuie să trimită un e-mail la [email protected] sau o scrisoare la adresa APAA, str. Ioniță Cegan, nr. 3, bl P27, ap. 1, sector 5, București. Sunt necesare o copie după cartea de identitate și o copie după certificatul de dizabilitate sau o scrisoare eliberată de medic care să certifice necesitatea unui scaun rulant.

Rozalia Lăpădatu a atras atenția asupra faptului că „orice distanță de parcurs în oraș, oricât de mică ar fi, reprezintă o mare provocare pentru persoanele cu dizabilități” și că pentru a remedia această situație trebuie depășită „o barieră de atitudine” din partea oamenilor care nu suferă de nicio invaliditate. „Noi, cei sănătoși, care ne putem mișca și putem face tot ce ne dorim, trebuie să ne gândim că și aceia care sunt în scaune cu rotile vor, la fel ca noi, să meargă la piață, la cumpărături, să iasă în parc cu copilul, să se angajeze, să meargă la doctor. Trebuie să le creăm aceste condiții și să îi ajutăm să își depășească barierele impuse de dizabilitatea de care suferă”, a spus ea.

Președintele Consiliului Național al Dizabilității din România, Daniela Tontsch, a declarat că o persoană cu dizabilități poate obține un scaun rulant prin Casa de Asigurări o dată la cinci ani, însă acest scaun ajunge să se uzeze în primii doi ani, din cauza faptului că trebuie să suporte escaladarea repetată a treptelor și bordurilor. „Numărul persoanelor cu dizabilități în România este în continuă creștere. Trăim o stare de inconștiență colectivă, atâta vreme cât noi, ca societate, nu simțim că neputința ne poate afecta pe fiecare și nu le oferim o existență demnă. (…) Pentru câteva zile, luni sau săptămâni, fiecare vom trăi neputința bătrâneții. Ce vom face în această situație? Accesul cu scaunul rulant e o aventură destinată eșecului”, a spus ea.

Florin Georgescu, consilier în cadrul Autorității Națională pentru Persoanele cu Dizabilități (ANPD), a declarat că ANPD își dorește să inițieze protocoale de colaborare cu PMB și primăriile de sector, pentru a fi implementate mai ușor măsurile de accesibilitate. „Pe hârtie există aceste standarde de accesibilizare urbană, însă este foarte greu să le găsim transpuse în practică, din cauza unei răspunderi instituționale foarte precare. Din păcate, ANPD nu are atribuții de control în implementarea acestor standarde și, de aici, dificultatea de a trage la răspundere vreo anumită instituție în mod specific”, a arătat el.

De asemenea, mai multe zeci de persoane au participat la un marș cu scaune cu rotile, pe traseul Piața Unirii — Parcul Tineretului. Unele scaune au fost ocupate de persoane cu dizabilități, dar pe altele au fost scrise în mod simbolic numele unor utilizatori imaginari, pentru a atrage atenția asupra dificultăților cu care se confruntă cei care trebuie să se deplaseze prin oraș în acest mod. Cele două zile ale campaniei „Nu sunt invizibil”, desfășurată în Parcul Tineretului, mai cuprind demonstrații sportive, trasee cu obstacole (rampe și borduri); un concert susținut de artiști, persoane cu dizabilități (vineri, între orele 19,00 — 21,00); ateliere pe teme legate de nutriție, kinetoterapie, planificarea activităților pentru persoanele cu dizabilități (sâmbătă, între orele 10,00 — 13,00).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS