22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMAI: 70 de contravenții electorale. Amenzi în Olt și Mehedinți

MAI: 70 de contravenții electorale. Amenzi în Olt și Mehedinți

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a făcut în urmă cu 30 de minute bilanțul incidentelor electorale înregistrate până la această oră. Potrivit MAI, majoritatea semnalărilor provin din mediul rural, iar 30% dintre semnalările de fapte ilegale în legătură cu procesul de votare nu s-au confirmat.
Au fost constatate 70 de fapte contravenționale, pentru care s-au aplicat 21 de avertismente scrise și amenzi în valoare de 24.600 lei.
Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate pentru continuarea propagandei electorale, fotografierea și filmarea buletinului de vot, consum și distribuire de băuturi alcoolice în zona de protecție a secției de votare, prezența mai multor persoane în cabina de vot.
De asemenea, se efectuează cercetări referitor la 34 de situații privind posibile infracțiuni. În județul Olt, două persoane au fost sancționate contravențional cu suma de 600 de lei fiecare, deoarece au însoțit câte o persoană în cabina de vot, fără aprobarea președintelui biroului electoral. În județul Mehedinți o persoană care a sesizat faptul că într-o secție de votare mai multe persoane au intrat în cabina de vot în același timp a fost amendată cu suma de 500 de lei întrucât cele sesizate nu s-au confirmat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS