Acasă Actualitate Craiova: Bărbat, ucis de tren

Craiova: Bărbat, ucis de tren

Un bărbat și-a piedut viața în urma unui accident feroviar, produs în urmă cu puțin timp în Halta Bordei. În acest moment, politiștii de la transporturi fac cercetări la locul accidentului pentru a stabili condițiile în care și-a pierdut viața bărbatul. De asemenea, oamenii legii urmează să stabilească identitatea victimei.

UPDATE: Poliţiştii de la Secţia Regională de Poliţie Transporturi Craiova au precizat că în Halta Bordei, trenul InterRegio Timişoara – Bucureşti nr. 1692 a surprins şi accidentat mortal un bărbat de aproximativ 75 de ani, care nu s-a asigurat atunci când a traversat calea ferată. Pompierii doljeni au trimis la locul accidentului un echipaj SMURD, însă medicii nu au mai putut face nimic, decât să declare decesul victimei. Se pare că bătrânul nu a auzit nici semnalele trenului şi nici strigătele persoanelor aflate în haltă la acea oră.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili identitatea bărbatului.

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version