Acasă Actualitate Expoziţia “Satul doljean – ieri şi azi”, la Galeriile Cromatic

Expoziţia “Satul doljean – ieri şi azi”, la Galeriile Cromatic

Foto: CJCPCT -Dolj
Foto: CJCPCT -Dolj

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj găzduieşte marţi, 12 aprilie, de la ora 12.00, vernisajul expoziţiei foto – documentare “Satul doljean – ieri şi azi”, din cadrul proiectului “Tradiţia şi creaţia populară în satul românesc contemporan – Zona etnografică Dolj”, în care sunt prezentate comunele Urzicuţa şi Brădeşti.

Fotografiile prezentate pe simezele Galeriilor Cromatic vorbesc prin imagini despre prezentul celor două comunităţi rurale, relevat prin mărturii, fapte de viaţă, oameni, obiceiuri, trăiri, arhitectură, instituţii etc.

Cele două comune din Dolj vor fi reprezentate, de asemenea, prin oameni ai acestor locuri, implicaţi în promovarea particularităţilor şi specificului zonei prin diverse evenimente culturale şi educative, prin autorităţi locale, prin port popular, prin cântec, dar şi prin preparate tradiţionale marca “Dolju-n bucate”.

Lucrează în presa scrisă din 2002, dar în facultate a cochetat şi cu televiziunea și radioul. Consideră că munca în televiziune este un proces de perfecţionare atât profesională, cât şi a personalităţii.
Exit mobile version