11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDosar penal pentru doi craioveni. Unul a condus fără permis, iar celălalt i-a dat maşina

Dosar penal pentru doi craioveni. Unul a condus fără permis, iar celălalt i-a dat maşina

Patrula de siguranță publică formată din lucrători ai Secției 6 Poliție Craiova aflată aseară în serviciul de patrulare pe strada Brestei, din municipiu, a efectuat semnal de oprire unui autovehicul, însă șoferul acestuia nu s-a conformat continuându-şi deplasarea.
Polițiștii au procedat la urmărirea acestuia, totodată fiind informate și alte echipaje de poliție, iar la intersecția străzilor Pelendava și Fermieului, s-a reuşit blocarea autovehiculului și identificatea conducătorului auto în persoana lui T. Ovidiu, de 20 de ani, domiciliat în Craiova. Din verificările efectuate de polițiști a rezultat faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
De asemenea, în autovehicul a fost identificat și propritarul, B. Marius, de 41 de ani, din Craiova, care i-a încredințat tânărului de 20 de ani mașina spre a o conduce, deși cunoștea că nu poseda permis de conducere. Polițiștii craioveni au întocmit pe numele celor doi un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană  fără a poseda permis de conducere și încredințarea unui autovehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS