Acasă Actualitate EUROVISION 2016: Mihai Trăistariu, Florena, Ovidiu Anton, Dream Walkers, în finala naţională

EUROVISION 2016: Mihai Trăistariu, Florena, Ovidiu Anton, Dream Walkers, în finala naţională

Mihai Trăistariu, Florena, Ovidiu Anton, Dream Walkers, Doru Todoruţ feat. Irina Baianţ şi Vanotek feat. The Code & Georgian s-au calificat în finala selecţiei naţionale a Eurovision 2016 în urma semifinalei, care a avut loc, vineri seară, la Sala Sporturilor din Baia Mare.

În semifinală au intrat 12 piese, dintre care şase au fost selectate pentru a se lupta în finală: patru au fost alese de juriul de specialitate, iar două de către public, prin televot. În finala selecţiei naţionale, care se va desfăşura duminică seară, publicul este singurul care va alege reprezentantul României pe scena de la Stockhom, dintre cele şase piese rămase în concurs, prin televot.

Concursul cântecului european se va desfăşura în acest an, la Stockholm, Suedia, pe 10, 12 şi 14 mai. În competiţie s-au înscris 43 de ţări, cu trei mai multe decât la ediţia precedentă. România va participa în a doua semifinală a concursului, cea din 12 mai, alături de Albania, Bulgaria, Danemarca, Georgia, Slovenia, Norvegia, Ucraina, Belgia, Letonia, Belarus, Irlanda, Elveţia, Macedonia, Australia, Lituania, Polonia, Israel şi Serbia.

A absolvit Facultatea de Drept „Nicolae Titulescu” din Universitatea din Craiova şi lucrează în presa scrisă din 2004. În momentul actual este unul dintre puţinii jurnaliști locali care se ocupă de domeniul asociaţiilor de proprietari.
Exit mobile version