Acasă Actualitate Un avion a aterizat de urgenţă din cauza unor tineri care sărbătoreau...

Un avion a aterizat de urgenţă din cauza unor tineri care sărbătoreau petrecerea burlacilor

Peste 150 de zboruri anulate din cauza grevei angajaților Ryanair Belgia
Peste 150 de zboruri anulate din cauza grevei angajaților Ryanair Belgia

O aeronavă a companiei Ryanair, care efectua un zbor de la Londra spre Bratislava, a făcut o aterizare de urgență la Berlin, potrivit The Guardian.
Călătoria a fost perturbată de un grup gălăgios de călători. Un număr de șase bărbați britanici, cu vârste cuprinse între 25 și 28 de ani, din Southampton, au urcat în avion, după ce au consumat băuturi alcoolice și au ignorat regulile de siguranță.

Bărbații sărbătoreau petrecerea burlacilor și au creat haos la bordul aeronavei. Din acest motiv, pilotul a decis să efectueze o aterizare de urgență la Berlin și să-i de pe bărbați pe mâna autorităților.

La bordul avionului se aflau 164 pasageri, care au ajuns până la urmă cu bine în Slovacia. Bărbații riscă acum amenzi de până la 25.000 de euro de persoană și daune plătite companiei Ryanair.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version