Acasă Actualitate Vremea se va încălzi săptămâna viitoare

Vremea se va încălzi săptămâna viitoare

Foto: Mediafax

Vremea se va încălzi faţă de intervalul precedent şi va deveni mult mai caldă decât în mod obişnuit la această dată, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 10 şi 22 de grade, cu cele mai mari valori în sud, iar cele minime între -2 şi 9 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări, la începutul zilei, în zona Carpaţilor Orientali, unde temporar se vor semnala precipitaţii slabe, mai ales sub formă de ploaie, iar noaptea în regiunile intracarpatice, unde, doar izolat spre dimineaţă, este posibil să plouă slab. Vântul va sufla tare la munte, în special în Carpaţii Orientali, unde rafalele vor depăşi 90…100 km/h. Local şi temporar, vor fi intensificări ale vântului şi în restul teritoriului, dar cu viteze de până la 50…60 km/h.

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version