Acasă Actualitate Bonurile de 312 lei din 11 ianuarie, câştigătoare la loteria fiscală

Bonurile de 312 lei din 11 ianuarie, câştigătoare la loteria fiscală

Bonurile în valoare de 312 lei emise la 11 ianuarie sunt câştigătoare la a doua extragere din acest an a Loteriei Bonurilor fiscale, cererile pentru revendicarea premiilor, în valoare totală de un milion de lei, putând fi depuse de luni la sediile ANAF, noteaza Mediafax.

Prima etapă de selecţie a Loteriei fiscale pentru bonurile emise în luna ianuarie a avut loc duminică şi a constat în extragerea din urne a bilelor care desemnează ziua şi valoarea bonurilor câştigătoare. După centralizarea cererilor de revendicare a premiilor, dacă numărul acestora este mai mare de 100, va fi organizată cea de a doua extragere, pentru determinarea a maximum 100 de bonuri câştigătoare.

Rezultatele extragerii vor fi postate pe site-ul Ministerului Finantelor Publice, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al CN Loteria Română.

Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câştigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), alături de copia actului de identitate şi de o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF.

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version