George Scripcaru, primar al municipiului Brașov, trimis în judecată



Primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, a fost trimis în judecată, sub control judiciar, de procurorii DNA pentru mai multe infracțiuni, printre care și luare de mită.

El este acuzat de luare de mită, abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, și instigare la tentativă la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Alături de el, a fost trimisă în judecată Alexandrina-Adina Durbacă, viceprimar al municipiului Brașov și avocat în Baroul Brașov, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la tentativă de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Sub control judiciar au fost trimiși în judecată Călin-Silviu Pop, administrator al unei firme, pentru complicitate la abuz în serviciu, uz de fals, dare de mită și spălare de bani, toate în formă continuată, Liliana Horga, director executiv adjunct la Direcția tehnică din primărie, pentru abuz în serviciu și tentativă la această infracțiune, și uz de fals, și Claudia-Niculina Radu, angajată a primăriei, membru în Consiliul de Administrație al SC Tetkron SRL, pentru tentativă la abuz în serviciu.

În același dosar, în stare de libertate, au fost deferiți justiției pentru fapte similare: Isabella Beatrice Mărășescu, șef Serviciu achiziții publice, Attila Radnoti, director Direcția tehnică, Lidia Bulgărea, șef Serviciu investiții — Compartiment implementare și derulare proiecte, Daniela Pălănceanu, avocat în Baroul Brașov, membru în Consiliul de Administrație al SC Tetkron SRL, Mihaela Vulpescu și Cristina Iuliana Antonie, administratori de firme, precum și Mihai Ciprian David.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis marți AGERPRES, în perioada 2011 — 2012, George Scripcaru, în baza unei înțelegeri prealabile cu David și Pop, a acționat și a determinat funcționari din primărie/ Consiliul Local și angajați din cadrul SC Cet SA și SC Tetkron SRL să-și exercite defectuos atribuțiile de serviciu, cu ocazia încheierii unor contracte/ convenții cu firma acestuia din urmă, urmărind obținerea, atât pentru sine, cât și pentru societate și persoanele care o administrau, a unor foloase necuvenite.

Cei trei au beneficiat și de ajutorul Mihaelei Vulpescu, care, în calitate de proiectant, a întocmit mai multe documente (proiect tehnic, studiu de fezabilitate, documentație economică pentru desfășurarea achiziției publice) în care a menționat soluții tehnice imposibil de realizat privind pretensionarea termică, contrare normativelor în domeniu.

“Ulterior, ca urmare a indicațiilor pe care le-a dat reprezentanților firmei administrate de Călin Pop, în devizul ofertă întocmit în situațiile de lucrări prezentate la decontare, aceștia au menționat articolul pretensionare termică în aceeași formă. Astfel, în 3 octombrie 2011, primarul a atribuit firmei controlate de Pop un contract de lucrări, printr-o procedură formală de achiziții publice, în cadrul căreia membrii comisiei de selecție a ofertelor au declarat, în mod nelegal, câștigătoare, societatea omului de afaceri, deși aceasta nu îndeplinea condițiile pentru a efectua lucrările respective (lipsă personal specializat și utilaje, lipsă experiență în domeniu, etc.). Contractul avea ca obiect realizarea interconexiunii rețelei de transport apă fierbinte, în zona de nord a municipiului Brașov”, se arată în comunicat.

Comisia de evaluare a ofertelor a fost compusă din inculpații Mărășescu — președinte și Horga, Radnoti și Bulgărea, în calitate de membri.

Călin Pop a depus, conform DNA, la dosarul de licitație un înscris sub semnătură privată, falsificat și înregistrat la primărie, ce reprezenta un raport care ar fi fost întocmit de Mihaela Vulpescu.

“Deși cunoșteau situația acestui document, membrii comisiei au atribuit contractul respectiv, în valoare de 6.136.171,18 lei, societății administrate de Pop. Pe parcursul derulării contractului, primarul Scripcaru a aprobat decontarea unor sume pretinse de firma lui Pop pentru lucrări neexecutate, nejustificate sau supraevaluate, cu consecința prejudicierii bugetului local cu suma de 1.914.926,15 lei, care reprezintă totodată un folos necuvenit pentru societatea respectivă. Prin intermediul inculpatei Antonie, edilul a primit de la omul de afaceri foloase necuvenite în valoare totală de aproximativ 400.000 lei, constând în materialele electorale pentru alegerile locale din anul 2012 (câteva mii de tricouri, șepci, pixuri, autocolante etc. și pachete cu alimente pentru a fi date alegătorilor)”, susțin procurorii.


Sursa citată menționează că, în cursul lunilor mai — iunie 2012, în vederea disimulării adevăratei naturi a provenienței bunurilor remise cu titlu de mită primarului, Călin Pop a efectuat operațiuni comerciale care nu aveau legătură cu obiectul de activitate al firmelor sale, cu diverse societăți furnizoare de materiale publicitare.

“Ulterior, omul de afaceri a dispus înregistrarea în evidențele contabile a unor operațiuni fictive, respectiv achiziția altor produse decât materialele electorale achiziționate în mod real. Pentru acoperirea acestor fapte, în mai 2015, după terminarea controlului Curții de Conturi la Primăria Brașov, dar înainte de redactarea și comunicarea raportului de către auditorii curții, Scripcaru a făcut demersuri și a dat dispoziții atât funcționarilor publici, cât și celor din cadrul conducerii Tetkron SRL, respectiv inculpaților Horga și Radu, să procedeze la “găsirea unor vinovați” care să răspundă pentru aceste decontări nelegale, lucru cu care acestea din urmă s-au conformat”, se spune în document.

Anchetatorii au mai reținut că, în același scop, folosindu-și influența, George Scripcaru a determinat-o pe Liliana Horga să constituie înscrisuri care ar fi dus la angajarea răspunderii a trei persoane.

“În 10 iunie 2015, primarul Scripcaru și viceprimarul Durbacă, având asupra lor înscrisurile respective, s-au deplasat la sediul Tetkron SRL și au solicitat consiliului de administrație al acestei societăți să facă demersuri pentru angajarea răspunderii penale sau disciplinare a persoanelor “vinovate” (în lipsa unui act de control care să stabilească o abatere, un prejudiciu sau alte măsuri). În 11 iunie 2015, ca urmare a acestor solicitări, membrii CA al Tetkron SRL, încălcând procedurile interne ale societății, au emis o hotărâre prin care s-a constituit o comisie de disciplină în vederea cercetării angajaților nominalizați de Scripcaru și Durbacă”, au constatat procurorii.

DNA menționează că această activitate a rămas însă nefinalizată, ca urmare a prezentului dosar penal (la 6 iulie 2015 comisia, după efectuarea unor acte efective de cercetare disciplinară, a stabilit că nu are competență legală în sensul celor de mai sus).

Primăria Brașov s-a constituit parte civilă cu peste 1,9 milioane lei.

În cauză, au fost dispuse măsuri asigurătorii în cazul inculpaților Scripcaru, Pop, Bulgărea, Vulpescu și Antonie.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Brașov cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 16 februarie 2016

Actualitate

» La povești cu sora soarelui
» A încetat din viață fostul secretar general al ONU, Butros Butros Ghali
» Românii, obligați să achite taxa Radio-TV
» Valorile termice vor scădea uşor în perioada următoare
» Încă un bebeluş internat la spitalul Marie Curie a murit
» Noi informații în cazul bebelușilor îmbolnăviți în Argeș
» Autostrada Pitești-Sibiu va fi finalizată în 2021
» Decizie definitivă. Prinţul Paul şi Remus Truică rămân în arest la domiciliu
» Cutremur de 5,2 grade în sudul Greciei. Zeci de case avariate uşor
» La sfârșitul lunii vine expertiza de la INEC în dosarul “Colectiv”
» Starea bebeluşilor internaţi la “Marie Curie”
» George Scripcaru, primar al municipiului Brașov, trimis în judecată

Dolj

» Patru secții ale Tribunalului Dolj rămân deocamdată în clădirea Curții de Conturi
» Profesorul Andrei Onea de la Școala gimnazială din Leu: „Sunt restructurat abuziv după 35 de ani“
» Andrei Lazăr a ajuns în arest
» Containerele de 10 milioane de euro, telenovelă încheiată
» Reprezentație jubiliară la Opera Română din Bănie
» Aura Stoican şi Emil Badea, o colaborare populară
» Simpozion „Constantin Brâncuși“, la Craiova
» Tramvaiul așteaptă recepția, giratoriul – primăvara
» În cartierul craiovean Brestei – Trei copii trăiesc de pe o zi pe alta într-o casă ce stă să cadă
» Ai plătit impozitul, dar Fiscul te execută. Cum ieși din situație?
» Întreruperi energie electrică de mâine
» 140 de ani de la naşterea lui Brâncuşi, marcaţi la Craiova
» Tendinţele modei în această primăvară
» Ferma de animale, o afacere rentabilă în Broşteni
» Stresul, o afecţiune serioasă
» Profesorii de sprijin, insuficienţi în Dolj
» Drama copiilor nevăzători
» A plătit impozitul, dar Fiscul îl execută
» Şedinţele Tribunalului Dolj se ţin tot în vechiul sediu
» Craiova: Andrei Lazăr, reţinut pentru 24 de ore?
» “Capodopere ale muzicii sacre” pe scena Filarmonicii “Oltenia”
» Dolj: Prinşi conducând autovehicule neînmatriculate

Gorj

» Cel mai vechi poștaș din Târgu Jiu a înconjurat deja Globul o dată
» Cetăţean albanez, expulzat din Gorj
» Gorj: A doua zi de grevă a foamei în fața sediului CEO
» Gorj: Întâlnire între finanţişti şi oameni de afaceri
» Gorj: Elicopterul SMURD, chemat de două ori la Târgu Jiu

Vâlcea

» Operaţiunea TRUCK&BUSS pentru 7 zile pe şoselele din Vâlcea

Sport

» SCM-U debutează în Cupa României
» Surugiu s-a remarcat din nou
» Jurj, trimis să se călească în Liga a II-a
» Fotbal – Liga Campionilor, play-off (tur)
» Fotbal – CSU II Craiova a învins Viitorul Cârcea
» Tenis (f): Simona Halep va debuta împotriva Anei Ivanovic la Dubai
» Fotbal / Exclusiv: Sergiu Jurj, împrumutat la FCM Baia Mare

Bani & Afaceri

» Economia Doljului, în 2015 – Firmele au produs mai mult, dar au vândut mai puțin

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top