Acasă Actualitate Trei militari au murit după prăbuşirea unui elicopter al Marinei Greciei

Trei militari au murit după prăbuşirea unui elicopter al Marinei Greciei

Un elicopter al Marinei Greciei care participa la un exerciţiu militar s-a prăbuşit, joi, în apropierea insulei Kinaros din estul Mării Egee, iar toţi cei trei membri ai echipajului au murit, a anunţat un oficial al Ministerului grec al Apărării, potrivit Mediafax.
„Elicopterul Agusta Bell participa la un exerciţiu militar. Decolase de pe o fregată aflată în deplasare în zonă şi a dispărut de pe radar în jurul orei locale 02.45. Rămăşiţele elicopterului au fost găsite în apropiere de Kinaros”, a precizat oficialul grec.

Potrivit acestuia, autorităţile turce au specificat că trupele greceşti participau la o misiune comună în regiune şi au solicitat ca operaţiunile în acest caz să fie desfăşurate în colaborare cu Turcia.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version