Acasă Actualitate Virusul Zika este urgenţă medicală globală, anunţă Organizaţia Mondială a Sănătăţii

Virusul Zika este urgenţă medicală globală, anunţă Organizaţia Mondială a Sănătăţii

Virusul Zika reprezintă o urgenţă privind sănătatea publică la nivel global care necesită o reacţie rapidă, anunţă Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), conform BBC News online, potrivit Mediafax.

Experţii medicali sunt preocupaţi că virusul Zika se transmite foarte rapid şi pe distanţe mari, consecinţele fiind devastatoare.

În acest context, OMS a stabilit că virusul este urgenţă medicală mondială, fiind în aceeaşi categorie cu Ebola.

Activităţile de cercetare şi modalităţile de contracarare a virusului vor fi accelerate.

„Este vorba de un eveniment extraordinar, care necesită o reacţie coordonată”, a declarat Margaret Chan, directorul general al OMS, precizând că prioritatea o reprezintă protejarea femeilor însărcinate şi ţinerea sub control a ţânţarilor.

OMS avertiza săptămâna trecută că virusul Zika, transmis în principal de ţânţari, se propagă „în mod exploziv” în America de Sud, unde în 2016 ar putea trei-patru milioane de cazuri.

De la depistarea bolii pentru prima dată, în mai 2015, în Brazilia, virusul s-a răspândit în peste 20 de ţări, printre care se numără Brazilia, Bolivia, Paraguay, Mexic şi Venezuela.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version