15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePremierul Dacian Cioloș: "Degeaba absorbim fondurile europene, dacă aruncăm banii pe fereastră şi nu vedem rezultatele"

Premierul Dacian Cioloș: „Degeaba absorbim fondurile europene, dacă aruncăm banii pe fereastră şi nu vedem rezultatele”

Premierul Dacian Cioloş a afirmat că absorbţia fondurilor europene este inutilă dacă banii sunt „aruncaţi pe fereastră” şi nu se văd rezultate, transmiţându-le miniştrilor că la Bruxelles nu trebuie mers „ca la Înalta Poartă pentru a primi indicaţii”. Dacian Cioloş a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Timişoara, că este nevoie de „o concepţie calitativă” şi mai puţin de una cantitativă, potrivit Mediafax, preluat de Bursa.ro.
Primul-ministru a precizat că este nevoie ca aceia care atrag fonduri europene să se axeze pe calitate, nu pe cantitate. „Trebuie să devenim încet responsabili de noi înşine, că lucrurile nu se decid la Bruxelles în mare parte, ci se decid la noi. Cred că noi mai avem mult de lucru, în primul rând să nu mai avem o concepţie cantitativă a lucrurilor, ci una calitativă”, a spus premierul.Cioloş a adăugat că absorbţia fondurilor europene este inutilă dacă nu se văd rezultatele. „Degeaba absorbim fondurile europene, dacă aruncăm banii pe fereastră şi nu vedem rezultatele. Când vorbim de agricultură sau incluziune socială mă interesează mai puţin ce cred cei de la Bruxelles, ci mă interesează mai mult ce fac eu pentru absorbţia fondurilor europene. Vreau să le transmit miniştrilor din Guvern că orice condiţionalitate europeană nu mai trebuie să fie privită ca o obligaţie. În primul rând trebuie să ştim noi ce vrem şi să nu mergem la Bruxelles ca la Înalta Poartă pentru a primi indicaţii”, a declarat premierul.
Dacian Cioloş s-a aflat la Timişoara pentru a participa la ceremonia de conferire a titlului de Doctor Honoris Causa fostului preşedinte al Comisiei Europene Jose Manuel Durao Barroso, precizează Bursa.ro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS