Acasă Actualitate 23 de persoane suspecte de apartenență la Stat Islamic, arestate în Turcia

23 de persoane suspecte de apartenență la Stat Islamic, arestate în Turcia

Militarii turci au arestat 23 de persoane suspectate că sunt jihadiști ai Statului Islamic și care, împreună cu 21 de copii, încercau să treacă ilegal frontiera din Siria în Turcia, informează AFP, citată de Agerpres.

 

Suspecții au fost arestați sâmbătă în timp de încercau să intre în Turcia pe la granița din zona de sud-est a țării.

„Au fost prinse 23 de persoane suspectate că sunt membre ale grupării teroriste Daesh (Statul Islamic), împreună cu 21 de copii”, a anunțat armata turcă într-un comunicat dat publicității duminică.

Turcia le-a cerut aliaților săi occidentali să-și intensifice eforturile pentru a stopa fluxul de jihadiști care trec frontiera turcă din Siria.

Turcia, care a fost afectată în ultimele luni de o serie de atacuri sângeroase atribuite Statului Islamic, și-a intensificat eforturile pentru a întări securitatea la frontierele sale, iar armata turcă operează zilnic arestări în rândurile combatanților Statului Islamic care încearcă să intre pe teritoriul turc.

Lucrează din 2001 în presa scrisă și abordează subiecte diverse cum ar fi evenimentele, subiectele sociale, cele legate de administraţia locală, de politică, economie, dar şi investigație. A urmat traininguri pe jurnalism social, politic, acces la informaţii şi investigație, în special cele prin intermediul Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Rise Project.
Exit mobile version