Raluca Prună, ministrul Justiției, a anunțat astăzi într-o conferință de presă ca va promova abrogarea articolului care permite ca deținuții care scriu cărți științifice să primească o reducere de pedeapsă de 30 de zile.
„Fenomentul a scăpat de sub control”, a declarat Raluca Prună, astăzi, într-o conferință de presă, anunțând totodată noi date care arată numărul cărților scrise de deținuți pentru a-și scurta pedeapsa cu 30 de zile.
De altfel, tot astăzi, Direcția Națională anticorupția a anunțat că deschide un dosar penal în aceste cazuri.
„Fapta ar fi fost săvârșită de mai multe persoane care au acționat concertat în scopul de a crea aparența că sunt îndeplinite condițiile legale pentru ca persoanele condamnate să fie liberate condiționat. Dintr-o notă întocmită de Administrația Națională a Penitenciarelor, precum și din datele existente în spațiul public rezultă indicii că, în realitate, aceste condiții nu erau îndeplinite în realitate, iar prin faptele săvârșite s-a urmărit exclusiv favorizarea persoanelor condamnate”, au spus procurorii DNA.