Acasă Actualitate Rusia consideră desfășurarea sistemului antirachetă în România o încălcare a Tratatului privind...

Rusia consideră desfășurarea sistemului antirachetă în România o încălcare a Tratatului privind rachetele cu rază mică și medie

Rusia consideră amplasarea de sisteme de lansare Mk 41 la baza antirachetă a SUA din România drept o încălcare a Tratatului privind rachetele cu rază mică și medie de acțiune, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Federației Ruse, Maria Zaharova, potrivit agenției de presă TASS, potrivit Agerpres.

„Am exprimat nu o dată punctul de vedere rus și evaluările ruse cu privire la planurile antirachetă ale SUA și am subliniat că ele contravin obiectivelor de întărire a securității și stabilității internaționale. Cu toate acestea, SUA și aliații lor continuă cu tenacitate să pună în aplicare acest program destabilizator și periculos, iar argumentele folosite sunt din ce în ce mai puțin realiste”, a spus Zaharova.

„În data de 18 decembrie a fost anunțată încheierea lucrărilor de construcție în localitatea Deveselu din România. După testarea și reglarea tehnicii obiectivul se va plasa la nivelul de pregătire operativă în prima jumătate a lui 2016. În acest fel, se va încheia a doua etapă din abordarea adaptată a desfășurării de elemente ale scutului american antirachetă în Europa”, a declarat Maria Zaharova.

Aceasta a atras atenția asupra faptului că „în componența complexului antirachetă de la Deveselu intră sisteme de lansare universale Mk 41, care sunt folosite pe navele Flotei militar-maritime a SUA, atât pentru lansarea de rachete de interceptare, cât și de rachete cu rază medie de acțiune Tomahawk”.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version