Acasă Actualitate Norvegia: Se menţin controalele la frontieră pentru persoanele care călătoresc pe rute...

Norvegia: Se menţin controalele la frontieră pentru persoanele care călătoresc pe rute maritime dinspre Europa

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află sau se deplasează pe teritoriul Norvegiei că ministrul norvegian al Justiției și Securității Publice a anunțat menținerea, până la 15 ianuarie 2016, a măsurii de control a persoanelor care intră în Regatul Norvegiei pe rutele de transport maritim dinspre Danemarca, Germania și Suedia.
Se reiterează faptul că pașaportul este singurul document de călătorie valabil la controlul trecerii frontierei norvegiene, iar companiile maritime de transport de pasageri în Norvegia vor verifica existența și valabilitatea pașaportului la momentul îmbarcării, având instrucțiuni să refuze îmbarcarea oricărei persoane care nu se legitimează cu un pașaport valabil (viză de intrare în Norvegia valabilă, după caz).

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertaţi, în cazul în care apar situaţii speciale, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version