Acasă Actualitate Bogdan Stan, numit în funcția de președinte al ANI

Bogdan Stan, numit în funcția de președinte al ANI

Bogdan Stan a fost numit luni de plenul Senatului în funcția de președinte al Agenției Naționale de Integritate. Senatorii s-au exprimat, prin vot secret electronic, în favoarea numirii acestuia, durata mandatului său ca președinte al ANI fiind de patru ani, scrie Agerpres. S-au înregistrat 76 de voturi pentru, șase voturi împotrivă și trei abțineri.

În plenul Senatului, Bogdan Stan a afirmat că este „un produs 100%” al ANI.
„Sunt un produs al acestei instituții 100%. (…) Ne așteaptă o perioadă foarte plină și intensă din punct de vedere al activității pe care o desfășurăm. Urmează un an electoral cu două cicluri de alegeri, urmează o dublare a numărului de declarații de avere și de interese, urmează o creștere a numărului sesizărilor. Astfel, trebuie să luăm toate măsurile pentru ca lucrurile să meargă bine în viitor. ANI își va dinamiza activitatea de prevenție, activitatea de conștientizare și activitatea de educație a personalului care trebuie să depună declarații de avere și interese, bineînțeles, în paralel cu continuarea activității de verificare și sancționare a incidentelor de integritate. Trebuie să reinventăm această instituție în perioada care urmează. Din acest punct de vedere avem nevoie de ajutorul tuturor actorilor instituționali implicați în acest proces”, a spus Bogdan Stan.

După depunerea jurământului, Bogdan Stan a precizat că, începând cu data de astăzi, își va prezenta demisia din calitatea de vicepreședinte al ANI, urmând să înainteze Senatului documentul.

Este fascinată de rapiditatea cu care circulă informaţia în mass-media şi crede că dacă lumea s-ar folosi doar de avantajele presei, barierele dintre oameni ar putea fi depăşite mai uşor.
Exit mobile version