16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateObama se va adresa naţiunii astăzi, pe tema ameninţărilor teroriste

Obama se va adresa naţiunii astăzi, pe tema ameninţărilor teroriste

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, se va adresa naţiunii, în această seară, din Biroul Oval, pe tema ameninţărilor teroriste, în urma atacului armat din California soldat cu 14 morţi, informează Mediafax.

În cadrul discursului care va fi difuzat în direct de televiziuni de la ora 20.00 (luni, 3.00, ora României), preşedintele va oferi informaţii despre investigaţia în cazul atacului din oraşul californian San Bernardino, potrivit Casei Albe. Autorităţile federale au precizat că atacul este investigat ca act de terorism.

„Preşedintele va aborda de asemenea ameninţarea terorismului, inclusiv natura ameninţării, cum a evoluat şi cum îl vom învinge”, a declarat într-un comunicat Josh Earnest, secretarul de presă al Casei Albe. „El îşi va reitera convingerea fermă că (gruparea) Stat Islamic va fi distrusă şi că Statele Unite trebuie să-şi respecte valorile – angajamentul faţă de justiţie, egalitatea şi libertatea – pentru a învinge grupurile teroriste care folosesc violenţa pentru a promova o ideologie distructivă”, se arată în comunicat.

Republicanii l-au criticat pe Obama pentru felul în care a reacţioat după atacul armat din San Bernardino, în special pentru comentariile sale în favoarea unor măsuri de control privind dreptul de a deţine arme. În discursul său radiofonic de sâmbătă, preşedintele a apreciat că este o „nebunie” că persoane aflate pe lista celor cu interdicţie de zbor în SUA au dreptul să-şi cumpere arme.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS