13.1 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGruparea Stat Islamic difuzează imagini din New York, însoţite de ameninţări

Gruparea Stat Islamic difuzează imagini din New York, însoţite de ameninţări

Gruparea teroristă Stat Islamic a difuzat o nouă înregistrare video de propagandă, în care sărbătoreşte atentatele de vineri seara de la Paris şi prezintă imagini din New York, în timp ce militanţii fac ameninţări vagi la adresa Franţei şi Statelor Unite, relatează NBC New York în pagina online.
Înregistrarea video conţine imagini din Times Square şi Herald Square, care au fost iniţial publicate în aprilie. Aproximativ 19 secunde din filmuleţul de cinci minute şi jumătate prezintă imagini din New York. Pe lângă SUA, înregistrarea menţionează Franţa şi Marea Britanie, dar nu include ameninţări specifice împotriva celor două ţări.

Astfel, în înregistrarea difuzată miercuri apar luptători care vorbesc limba franceză şi arabă, inclusiv un copil, în timp ce discută despre operaţiunea „de succes” din Paris, de săptămâna trecută.
Prezenţa poliţiei a fost sporită în New York după atentatele de vineri de la Paris, în special în zone aglomerate precum Grand Central Terminal, dar şi în apropierea unor posibile ţinte ca teatrele şi magazinele.
Cel puţin 129 de persoane au fost ucise şi alte câteva sute rănite, într-o serie de atentate comise vineri seara în mai multe zone din Paris. Terorişti sinucigaşi s-au aruncat în aer, vineri seară, în faţa arenei „Stade de France” din Paris, în timpul unui meci de fotbal între reprezentativele Franţei şi Germaniei. În paralel, teroriştii au deschis focul cu arme automate la restaurante şi terase din zonele Bichat, Charonne şi Bataclan, în centrul capitalei Franţei. Circa 85 de persoane au fost ucise în sala de concerte Bataclan.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS