Acasă Actualitate Cursul euro a crescut ușor în ziua căderii guvernului

Cursul euro a crescut ușor în ziua căderii guvernului

În ziua în care premierul Victor Ponta și-a depus mandatul moneda europeană a cunoscut o ușoară creștere. Astfel, de la 4,4318 lei, cât fusese pe 3 noiembrie, un euro a fost cotat la 4,4462 lei miercuri, 4 noiembrie, chiar în ziua în care a picat Guvernul Ponta și s-au intensificat manifestările de stradă.
Joi, piețele au reacționat mai dur la primele ore ale dimineții, dar situația pe piața valutară interbancară s-a calmat în jurul prânzului. Tot joi, băncile de top afișau, în jurul orei 12.00, cursuri de schimb mari la vânzare, respectiv de la 4,5190 la 4,5130 lei pentru un euro.
Dar piețele s-au temperat mai târziu, iar cursul leu-euro s-a stabilitat. Banca Națională a României a anunțat un curs oficial valabil vineri de 4,4459 lei pentru un euro, cu 0,01% mai puțin față de ziua precedentă.

Lucrează din 2001 în mass-media şi consideră că cel mai important lucru în această meserie este corectitudinea. Jurnalist specializat pe domeniul economico-financiar, își călăuzește pașii după motto-ul „În afaceri, ca și în viață, trebuie să fii fair-play. Doar în acest fel câștigi cu adevărat!”
Exit mobile version